Wednesday, September 19

Octavian Paler - thoughts

"Când aveam posibilitatea sa-mi îndeplinesc visul, mi-am dat seama ca si pasiunile îmbatrânesc. Nu stiu daca pot pretinde ca am stiut ce vreau de la viata. Nu mi-au lipsit tintele false si entuziasemele naive. Cam toate certitudinile mele, câte au fost, sunt acum ciuruite de îndoieli, ca niste haine roase de molii. Mi-ar fi greu sa numesc una intacta. Nu exista fericire de care sa-ti amintesti fara tristete. Am început sa-mi dau seama ca, din actor pe scena vietii, deveneam un figurant. Tot ce pierdem, pierdem pentru totdeauna. Ceea ce nu traim la timp, nu mai traim niciodata. O viata mediocra poate fi justificata. Mai ales într-o lume mediocra. Dar mediocritatea iluziilor nu are nici o scuza. Nimic nu ne opreste sa visam fara masura. Forma cea mai subtila în care se poate înfatisa un mister este banalitatea. Dumnezeu a creat lumea în asa fel încât sa regretam aproape totdeauna prea târziu. A muri înseamna a te muta într-o stea."

No comments: