Viata de carton pe roti

Uitasem sa va povestesc: ieri m-am blocat in metrou. A treia oara in ultimele cateva luni. Asta dupa ce plecasem special mai devreme de acasa, ca sa fac impresie. Am ajuns in statie, unde niste sarmani stateau prinsi dupa usile metroului, alti sarmani se uitau cu jind la cei prinsi, de parca ar fi sa se afle in locul lor. Dupa vreo cinci minute de asteptare, anuntul fatidic: Va rugam sa va dati jos din vagoane, trenul este defect. Na super, imi spun, sa vezi acum invazie pe peron. Si da-i si ies oamenii din vagoane. Am mai scris despre cum arata vagoanele de metrou din Bucuresti, de zici ca mergi la Auschwitz. Ei bine, nu v-ar veni sa credeti ce puhoi de popor s-a putut revarsa pe peronul care deja era plin. Imbulzeala, coate, calcare pe picioare... tot setul.

Cum sunt o persoana optimista din fire, imi spun: Acum pleaca trenul asta de pe peron, vine urmatorul, asa ca totul va fi bine si ajung si eu la birou la timp ca sa imi salvez onoarea. Da de unde. Am mai stat douazeci de minute sa poata misca trenul si inca vreo cateva ca sa vina urmatorul tren – evident plin cu oameni stresati de faptul ca fusesera tinuti in subteran mai bine de jumatate de ora. Fericiti, dadeau telefoane.

Ce am hotarat in urma incidentului:
1 – Tre sa am grija sa nu mi se mai strice iPodul cand se blocheaza metroul. E plictisitor.
2 – In viitorul previzibil o sa incep sa merg cu bicicleta la birou.
3 – E mai bine sa plec tarziu de acasa, daca si asa intarziu.